Alexandra’s Blog

Flash news …

Posted on: December 1, 2007

Nu stiu daca titul atrage atentia (desi asa sper)…Recitind revista presei de acum cateva zile,am descoperit ceva interesant si am deci sa impart si cu voi…”Luminile pentru Sărbătorile de iarnă vor fi aprinse în Bucureşti de Ziua Naţională a României, la ora 19.00, de către edilul Capitalei şi Anca Gabriela Mirică, elevă câştigătoare a marelui premiu al concursului de desene cu tema ” Şi eu am drepturi!”, organizat cu ocazia Zilei Universale a Drepturilor Copilului. Tot sâmbătă, va fi deschis şi patinoarul amenajat lângă Bradul de Crăciun, care anul acesta va fi mai mare decât cel de anul trecut, având o suprafaţă de 1.500 de metri pătraţi.

În Parcul Cismigiu va funcţiona cel mai mare patinoar în aer liber din Europa, cu o suprafaţă totală de aproximativ 3.000 de metri patraţi. Patinoarul din Cişmigiu va fi deschis pentru public din data de 5 decembrie, şi va funcţiona până pe7 ianuarie 2008. Copiii vor putea patina, gratuit, zilnic între orele 9:00 şi 11:00.

Pe lângă ormanentele care vor fi amplasate pe artera cuprinsă între Piaţa Univesităţii şi Piaţa Romană, anul acesta Bucureştiul va avea cel mai înalt Brad de Crăciun din Europa, un pom gigant amplasat în Piaţa Unirii. Ultimul etaj, steaua de 3,5 metri înălţime, şi cele peste două milioane de beculeţe ce vor împodobi bradul într-o scenografie unică, au fost deja amplasate.

În zona în care este amplasat bradul vor fi organizate evenimente şi spectacole care celebrează oraşul Bucureşti şi spiritul Crăciunului, printre care şi Târgul de Crăciun, care va fi organizat anul acesta în zona Unirii. În 15 decembrie va fi inaugurat Târgul de Crăciun, care va fi alcătuit din 20 de căsuţe de lemn cu un design specific, şi în preajma cărora vizitatorii se vor putea întâlni cu Moş Crăciun într-o sanie trasă de patru reni.

Începând din 15 decembrie şi până în preajma Crăciunului vor fi organizate, în fiecare zi, dimineaţa şi seara, spectacole de colinde, vor fi oferite cadouri şi se vor strânge cadouri pentru copiii defavorizaţi. În Ajunul Sfintei Sărbători va fi organizat un concert special susţinut de Ştefan Hruşcă”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: