Alexandra’s Blog

Legenda Trandafirului 2

Posted on: March 27, 2008

utilizator_3760_mare_rose.jpgFoarte apreciat de iubitorii de plante, trandafirul este destul de sensibil la atacul daunatorilor. Putem observa uneori insecte mici, de culoare verde, care formeaza gramajoare in special in zona bobocilor si lastarilor tineri. Ei se hranesc cu seva si ajung, in final, sa sufoce la inceput zona afectata, trandafir-15cyioez.jpg   iar mai apoi intreaga planta. Este vorba de o insecta numita Aphis rosae, paduchele trandafirului.
“Ei sunt pe-acest pământ, un simbol al iubirii” – este poate una dintre cele mai frumoase melodii dedicate trandafirilor, care peste ani ne va aminti întotdeauna de creatorul ei – Florin Bogardo.
Luna iunie, luna când aerul e greu de parfumul trandafirilor în floare…
Chiar dacă trecem indiferent pe lângă ei, urmăriţi ca întotdeauna de grijile cotidiene, care ne fac să gonim prin viaţă fără a reuşi să-i vedem frumuseţea şi să ne bucurăm de ea – exacerbând astfel timpul la maxim, parfumul lor ne urmăreşte şi ne trezeşte amintiri de neuitat, primăveri ale sufletului, primele înmuguriri ale viselor…
Dacă ar putea să privească pământul, poeta greacă Sappho ( 600 î.e.n) ar vedea că nu s-a înşelat când a intitulat roza “Regina Florilor”. Nici o altă floare nu nu a căpătat o asemenea importanţă în viaţa oamenilor. Ea este asociată cu Grădinile Edenului, cu cele suspendate ale Semiramidei – din biblicul Babylon, având aceeaşi semnificaţie în creştinism şi islamism ca şi nufărul în hinduism şi budism.

Există multe legende legate de naşterea acestei Regine a florilor.
Una dintre ele spune că demult, cea mai frumoasă fată din lume era Rodante. Frumuseţea ei era atât de desăvârşită încât mulţi tineri au dorit s-o aibă drept soţie, dar ei nici nu-i trecea prin gând să se lege de un muritor, deoarece iubea Soarele şi zi lumină stătea să-l privească.
Într-o zi, pretendenţii exasperaţi că nu sunt luaţi în seamă, i-au spart uşa casei dorind s-o răpească, lucru ce a înfuriat-o îngrozitor pe zeiţa Diana care, pentru a o apăra a transformat-o într-un trandafir, iar pe tinerii care s-au ţinut scai de ea, i-a făcut spini, ca să-i rămână pentru totdeauna aproape.
De atunci se spune că cel mai fidel mesajer al dragostei este trandafirul, născut dintr-o poveste de dragoste.
O altă legendă relatează că în Grădina Raiului toţi trandafirii erau albi – semnul purităţii. Când Adam si Eva au făcut păcatul primordial şi Dumneazeu i-a izgonit din Paradis, trandafirii de ruşine s-au înroşit – de atunci Trandafirii roşii semnifică dragostea pasională, sunt cea mai gingaşe modalitate de a spune fără cuvinte “Te iubesc”. Şi nu e întâmplător faptul că Iunie – luna când trandafirii sunt în floare, este considerată luna căsătoriilor
Cântat de poeţi şi de muzicieni, trandafirul a fost şi a rămas cel mai delicat simbol al iubirii şi o sursă inepuizabilă de inspiraţie.
După scriitorul Zaharia Bârsan, “Trandafirii Roşii” s-au născut din dragostea şi sacrificiul extrem al unui tânăr, care noapte de noapte i-a oferit iubitei un trandafir colorat cu sângele lui.
Thomas Campbell spune că atunci când cereasca dragoste s-a coborât din cerul zeilor pe pământ, primăvara a întâmpinat-o cu un covor de roze.
Mihail Eminescu afirma că “Poezia este trandafirul ce creşte în potirul de aur – sufletul frumos”.
Alexandru Macedonski l-a imortalizat în delicate poezii cum ar fi: Rondelul beat de roze, Rondelul rozelor ce mor, Rondelul rozelor de august, Rondelul rozelor de azi şi de ieri, Rondelul rozelor din Cişmegi, Rondelul privighetoarei între roze, Rondelul cascadelor de roze.
Iar Richard Strauss i-a dedicat opera “Cavalerul rozelor”.
Unul dintre cele mai lungi poeme existente este „Roman de la rose”, compus din două părţi. Prima – alcătuită din 4000 de versuri, a fost scrisă în 1235 de către scriitorul francez Guillaume de Loris, a doua parte de 18.000 de versuri scrisă de Jean de Meung în 1280.

Trandafirul era floarea preferată a Josefinei ( Marie Josèphe Tascher de la Pagerie -1763- 1814, soţia vicontelui Beauharnais, apoi din 1796 a generalului Bonaparte – ulterior Napoleon I, împărăteasă a Franţei între 1804-1809).( Imaginea din dreapta)
În luxurianta grădina a castelului Malmaison, împărateasa a încercat să cultive toate sorturile existente de trandafiri aduse din lumea întreagă. Angajând cei mai vestiţi grădinari a reuşit să aibă 250 de sorturi diferite, multe dintre acestea au fost imortalizate în gravuri pe aramă ca să rămână nemuritoare pentru posteritate. În numeroase portrete precum tabloul alăturat este reprezentată purtând coroană din roze, pentru ca imaginea ei să fie totdeauna legată de florile iubite.
A rămas legendă cadoul făcut de Aristoteles Onasis lui Mona Bismarck (descendentă a familiei fostului cancelar german – poreclit şi „Cancelarul de fier”)Aceasta iubea cu pasiune trandafirii, iar proprietatea sa aflată pe insula Capri, era o adevărată oază de flori. La o vizită pe care i-a făcut-o, Onasis i-a dăruit o foarfecă din aur masiv, pentru că: „ asemenea flori nu pot fi tăiate cu obiecte de rând”.

Trandafirul este simbolul dragostei, frumusetii si perseverentei. Trandafirii albi sunt asociati cu idea iubirii pure, cei galbeni cu gelozia si cei rosii cu iubirea pasionala.
Trandafirul este in emisfera nordica una dintre cele mai iubite si raspandite plante. Creste cultivat, avand aspect de arbust, trandafirul fiind o planta hibrida create, dintr-o specie salbatica, prin incrucisari successive, neexistand ca atare in flora spontana. Planta este acoperita cu un numar variabil de spini si frunze delicate sau aspre. Provine din Asia, fiind apoi extreme de raspandita in toata Europa si America de Nord. In ciuda faptului ca trandafirul este o planta adaptabila, are nevoie de sol bogat si fertile, preferans lumina puternica, desi exista specii care suporta si chiar adora nordul.

Culoarea trandafirilor este diversa, de la alb la roz, galben, oranj pana la tonuri infinite de rosu si violet intunecat, apropiindu-se uneori de negru. Dar nu numai coloritul si aspectul fac din trandafir o floare atat de apreciata, ci si mirosul lui, atat de special incat majoritatea parfumurilor fabricate au in compozitia lor si esenta de trandafir. Exista totusi si trandafiri lipsiti de miros, unii mirosind chiar urat. E greu de descries dezamagirea unui mare si pasionat crescator de trandafiri la descoperirea ca mirosul plantelor nu este nici pe departe creat pentru a desfata simturile omenesti, ci pentru a atrage insectele polenizatoare, el fiind astfel incat sa le placa lor, sa le atraga pe ele, pe insecte si nu pe oameni.

26.jpg

1 Response to "Legenda Trandafirului 2"

foarte interesante informatii…si utile in acelsi timp…multumim mult

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: